Înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a. Evenimentele încep la 12.44 ora României și se termină la ora 21.30. Lideri din întreaga lume, șefi de stat și de guverne, capete încoronate vor participa la funeralii, sunt măsuri de securitate fără precedent. Și președintele Iohannis va fi prezent la eveniment.

Înmormântarea Reginei Elisabeta a doua. Evenimentele încep la 12.44 ora României și se termină la ora 21.30. Lideri din întreaga lume vor participa la funeralii. Și președintele Klaus Iohannis va fi prezent la eveniment, ulterior șeful statului se va deplasa in SUA, la New York, la a 77-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, apoi la San Francisco, unde se va întâlni cu membri ai comunității românești. 

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit, joi, 8 septembrie 2022, la vârsta de 96 de ani. Noul suveran proclamat al țării este fiul său cel mare, Charles al III-lea.

Funeraliile de stat ale reginei Elisabeta a II-a organizate luni, 19 septembrie, sunt primele de la moartea lui Winston Churchill, în 1965.

Mii de oameni au stat ore întregi la cozi uriașe în ultimele zile pentru a-i aduce un ultim omgaiu Reginei Elisabeta a II, care va fi înmormânattă astăzi, la ora 21.30 a României. Lideri din întrega lume au sosit la Londra pentru fineraliile reginei Elisabeta a II-a. Klaus Iohannis va participa la funeraliile reginei, dar și principesa Margareta a României. Joe Biden a ajuns la Londra împreună cu soţia sa, Jill Biden.

Înmormântarea Reginei Elisabeta a doua. Evenimentele încep la 12.44 ora României și se termină la ora 21.30. Lideri din întreaga lume vor participa la funeralii, sunt măsuri de securitate fără precedent. Președintele Iohannis va fi prezent la eveniment. 

LIVE TEXT – AICI

E liniște la Londra. Ușile de la Westminster Hall au fost închise pentru public de la ora 8:30, ora României. Au loc ultimele pregătiri pentru cortegiul funerar, sicriul Regine Elisabeta a II-a urmând ca în patru ore să ajungă la Westminster Abbey. Polițiștii și personalul de securitate sunt singurele persoane care se află pe străzi. Sicriul Reginei va fi mutat la Westminster Abbey, Abaţia urmând să fie deschisă la ora 10.00 pentru invitaţii la înmormântare, anunță BBC.

PROGRAMUL ÎNMORMÂNTĂRII REGINEI

Ora 12:44

Partea ceremonială a zilei va începe la ora 12:44, atunci când sicriul Reginei va fi transportat de la Westminster Hall la Westminster Abbey, potrivit programului oficial.

Imagine

Ora 13:00

Funeraliile vor începe la ora 13.00. Sicriul așezat pe un afet de tun al Marinei Regale va fi tras de 142 de marinari. Acesta a fost văzut ultima dată în 1979, la înmormântarea Lordului Mountbatten, și a fost folosit de asemenea la funeraliile tatălui Reginei, George al VI-lea, în 1952. Membri ai Familiei Regale, inclusiv noul rege și fiii săi, Prințul William și Prințul Harry, vor face parte din cortegiul funerar. Procesiunea va fi condusă de membri ai regimentelor scoțiene și irlandeze, membri ai Royal Air Force și Gurkhas.

Ora 13:00 – Înmormântarea Reginei, la care se așteaptă să participe 2.000 de invitați, va avea loc la Westminster Abbey, la ora 13:00. Evenimentul va urma un protocol strict.

Imagine

Abația care găzduiește slujba de înmormântare este una dintre cele mai vechi din insulă, locul istoric în care sunt încoronați regii și reginele încă din vremea lui William Cuceritorul (1066). Aici a avut loc inclusiv încoronarea Reginei Elisabeta a II-a în 1953. Abația este și locul unde s-a căsătorit cu Prințul Filip, în 1947. Șefi de stat din întreaga lume se vor alătura membrilor familiei regale la acest eveniment. Vor fi acolo și politicieni de rang înalt din Marea Britanie, precum și foști premieri. Președintele american Joe Biden și premierii din Australia, Canada și Noua Zeelandă și-au confirmat deja prezența. Sunt așteptați de asemenea membri ai familiilor regale din toată Europa, mulți dintre aceștia rude de sânge ai Reginei – regele Filip al Belgiei și regina Mathilde, regele Spaniei, Felipe și regina Letizia vor fi prezenți. Slujba va fi condusă de preotul David Hoyle, împreună cu Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby. Spre sfârșitul înmormântării vom avea parte de o reculegere națională de două minute.

Ora 14:15 După slujba de înmormântare, la aproximativ 14:15, sicriul Reginei va fi condus într-o procesiune de la Abație la Wellington Arch. În acest timp, celebrul clopot din turnul cu ceas al Londrei, Big Ben, va suna la intervale de un minut, pe măsură ce procesiunea se mișcă încet pe străzile capitalei. Salve de foc vor fi trase, de asemenea, în fiecare minut din Hyde Park. Camilla, Regina Consort, Prințesa de Wales, Contesa de Wessex și Ducesa de Sussex se vor alătura procesiunii în mașini. Odată ajuns la Wellington Arch, în jurul orei 15:00, sicriul va fi pregătit pentru călătoria sa finală la Castelul Windsor. Castelul, locuit continuu de 40 de monarhi britanici de-a lungul a aproape 1.000 de ani, a avut o semnificație specială pentru Regină.

Ora 17:00

Imediat după ora 17:00, va urma o procesiune pe jos, pe Long Walk, la Castelul Windsor. Bulevardul de 5 km va fi mărginit de membri ai forțelor armate. Regele și alți membri ai Familiei Regale sunt așteptați să se alăture cortegiului la aproximativ 17:40. Clopotele castelului Sebastopol vor fi bătute în fiecare minut, iar din incinta castelului vor fi trase salve de foc.

Ora 18:00

La ora 18:00, sicriul va intra în Capela St. George pentru o slujbă. Capela este aleasă în mod regulat de Familia Regală pentru nunți, botezuri și înmormântări. Este locul unde s-au căsătorit Ducele și Ducesa de Sussex, Prințul Harry și Meghan și unde a avut loc înmormântarea defunctului soț

Ora 21:30

La ora 21:30, Regina va fi înmormântată împreună cu regretatul ei soț, Ducele de Edinburgh, la capela memorială Regele George al VI-lea, situată în interiorul Capelei St. George. Placa ei de marmură va fi gravată „ELIZABETH II 1926-2022”.

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit, joi, 8 septembrie 2022, la vârsta de 96 de ani. Noul suveran proclamat al țării este fiul său cel mare, Charles al III-lea. Regatul Unit și-a putut lua rămas bun de la cea care a avut cea mai lungă domnie din istoria sa – 70 de ani – până luni, 19 septembrie, când au loc funeraliile Reginei Elisabeta a II-a. Regele Charles al III-lea a găzduit duminică seara un dineu la care au venit toți liderii și invitații care participă luni la funeralii. Printre ei, și președintele Klaus Iohannis. În acest timp, poliția și autoritățile din Londra se pregătesc să dea piept cu cea mai mare provocare de securitate din istoria lor.
Regele Charles al III-lea le-a mulţumit duminică seară tuturor celor care l-au susţinut, pe el şi pe familia sa, de la moartea, pe 8 septembrie, a mamei sale, regina Elisabeta a II-a, ale cărei funeralii luni se anunţă grandioase, cu o mulţime uriaşă şi demnitari veniţi din întreaga lume, relatează AFP, preluată de Agerpres. În timp ce doliul naţional care a urmat decesului suveranei se apropie de final, noul rege le-a mulţumit într-un comunicat „tuturor acestor nenumărate persoane” care şi-au manifestat sprijinul. „La Londra, Edinburgh, Hillsborough şi Cardiff, noi (el şi regina consoartă, Camilla – n.r.) am fost emoţionaţi peste măsură de toţi cei care şi-au dat osteneala să vină să aducă un omagiu serviciului în slujba căruia și-a pus întreaga viaţă iubita mea mamă, regretata Regină”, a transmis Regele Charles al III-lea.

Articolul precedentFuneraliile de stat ale reginei Elisabeta a II-a vor avea loc luni, 19 septembrie, la Londra
Articolul următorFuneraliile Reginei Angliei: ZIUA care rămâne în istorie