Trafic feroviar este oprit temporar, joi dimineață, între Slatina Timiş şi Armeniş din cauza unui deranjament survenit la linia de contact, anunță Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA. Drept urmare, șase trenuri staţionează în gări adiacente. Personalul feroviar intervine pentru remedierea deranjamentului. Timpul estimat este de maximum 2 ore.
”Pe intervalul Slatina Timiş – Armeniş se acţionează la această ora cu două drezine pantograf pentru repunerea sub tensiune a liniei de contact, după ce ulterior un tren privat de marfă, rămas defect între cele două staţii, a trebuit retras în staţia Slatina Timiş, pentru a permite accesul, în linie curentă, a utilajelor de intervenţie”, au transmis reprezentanții CFR.
Potrivit sursei citate, până la finalizarea intervenţiilor, 6 trenuri de călători staţionează în gările adiacente: IR 11.502, în Armeniş, IRN 348, în Vălişoara, IR 1990, în Domaşnea Cornea, IRN 78, în Poarta, R 9551, în Poarta şi R 9552 în Caransebeş.
”Menţionăm faptul că reprezentantii SRCF Timişoara au propus celor doi operatori de transport, ca măsură temporară, transbordarea călătorilor cu mijoace auto, însă operatorii feroviari de călători au luat decizia de staţionare a trenurilor respective, în intervalul necesar intervenţiilor, deoarece unele trenuri au în compunere şi vagoane de dormit sau cuşetă”, a mai transmis compania.
Aceasta estimează finalizarea intervenţiilor în maximum 2 ore.
”CFR SA adresează scuzele necesare călătorilor şi îi asigură că personalul feroviar depune toate eforturile necesare pentru remedierea acestui deranjament şi reluarea circulaţie în condiţii normale de trafic”, informează CFR.