Președintele Nicușor Dan a promulgat ordonanța pentru programul SAFE. Anunțul Administrației Prezidențiale

Nicușor Dan
Președintele României, Nicușor Dan, a promulgat vineri Ordonanța de Urgență a Guvernului privind programul SAFE, după ce a fost validată de Curtea Constituțională.
”Președintele României, Nicușor Dan, a semnat vineri, 12 iunie 2026, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2026 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2025 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2025/1.106 al Consiliului din 27 mai 2025 de instituire a Instrumentului „Acțiunea pentru securitatea Europei” (SAFE) prin consolidarea industriei europene de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (PL-x 283/2026)”, a transmis Administrația Prezidențială.
Motivarea CCR: de ce a validat OUG pe SAFE și modificările aduse PNRR și administrației locale
Curtea Constituțională a publicat motivarea deciziei prin care a respins sesizarea de neconstituționalitate privind legea de aprobare a OUG nr. 21/2026. Actul normativ vizează modificarea cadrului de implementare a instrumentului european SAFE, dar introduce și prevederi legate de PNRR, administrația publică locală, numărul de posturi din comune, depunerea jurământului de către aleșii locali și ocuparea unor funcții publice cu timp parțial.
Decizia nr. 589 din 4 iunie 2026 a fost adoptată cu majoritate de voturi, iar judecătorul Gheorghe Stan a formulat opinie separată.
Vă reamintim că pe 26 mai, Senatul României a adoptat, cu amendamente, Legea privind aprobarea Ordonanței de Urgență 21/2026 pentru modificarea și completarea OUG 62/2025 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2025/1106 al Consiliului din 27 mai 2025 de instituire a Instrumentului ''Acțiunea pentru securitatea Europei'' (SAFE) prin consolidarea industriei europene de apărare.
Amendamentele au fost propuse de șeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca, care a motivat că Guvernul are capacități limitate și nu le poate adopta.
Acestea vizează repartizarea fondurilor acordate României către instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, precum și dreptul acestora de a încheia angajamente în cadrul SAFE în termen de 30 de zile de la data semnării acordului de împrumut, și nu de la data aprobării acestui acord, cum este în prezent.
Au fost înregistrate 69 de voturi ''pentru'', trei ''împotrivă'' și 31 de abțineri.
Citește și:
- 10:37 - Simpozion despre islamism și antisemitism: Departamentul de Stat dezbate în premieră amenințarea Kata'ib Hezbollah pe teritoriul american
- 09:39 - Moment istoric la Washington: Departamentul de Stat al SUA semnează un Memorandum de Înțelegere cu UFC. Marco Rubio: „Aceasta este definiția puterii diplomatice soft a Americii”
- 11:51 - Axa Teheran–Minsk–Beijing, expusă de americani. Ana Maria Păcuraru: ”Belarusul devine placa turnată a achizițiilor militare iraniene în Europa”
- 08:16 - Zelenski anunță atacuri masive pe teritoriul Rusiei: „Vor simți acest război la ei acasă”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Austria și pe Google News

























