Scandal în aviație: Avioanele Wizz Air, lipite cu bandă adezivă înainte de decolare

Scandal în aviație: Avioanele Wizz Air, lipite cu bandă adezivă înainte de decolare
Un avion al companiei Wizz Air, aparent ruginit, a fost peticit cu bandă adezivă
O imagine șocantă a apărut în presa albaneză. Un avion al companiei Wizz Air, aparent ruginit, a fost peticit cu bandă adezivă. Această descoperire a ridicat semne de întrebare cu privire la standardele de siguranță ale companiei și la modul în care sunt întreținute aeronavele.
La o conferință de presă desfășurată ieri la București, CEO-ul Wizz Air, Jozsef Varadi, sublinia cu fermitate că „siguranța călătorilor și a echipajului este pe primul loc în politica companiei”. Cu toate acestea, un videoclip viral, postat de publicația Gazeta Reforma din Albania, a schimbat perspectiva asupra situației.

În acest videoclip, se poate vedea un angajat al companiei urcându-se într-un avion Wizz Air, chiar înainte de decolare, și aplicând bandă adezivă pe partea exterioară a aeronavei. Această acțiune neobișnuită a ridicat semne de întrebare cu privire la siguranța avioanelor companiei și, implicit, a pasagerilor.
Cu doar câteva zile înainte, aceeași publicație din Albania a publicat un alt videoclip, cu un alt avion care era peticit în zona motoarelor.
Într-o reacție ulterioară, compania Wizz Air a afirmat că banda adezivă folosită în videoclip este, de fapt, o bandă specială de mare viteză, utilizată în industria aerospațială pentru reparații temporare mici. Potrivit companiei, aceasta este o procedură standard de întreținere și nu ar trebui să ducă la îngrijorări legate de siguranța zborurilor.
Cu toate acestea, videoclipul postat pe rețelele sociale a generat un val de critici și întrebări cu privire la standardele de întreținere ale companiei Wizz Air. Pe bune, în calitate de pasager, cine se simte în siguranță într-un avion lipit cu bandă adezivă?
Citește și:
- 18:41 - Cristian Rizea: Declarații despre presupuse presiuni după intervenția din Parlamentul European
- 17:26 - Prima reacție a ministrului Culturii, după ce a fost înregistrat înjurând interesul național: ”Cineva dorește să mă discrediteze”-VIDEO
- 12:47 - Europa, lovită de un dom de căldură extremă: maxime de aproape 40 de grade în luna mai
- 08:24 - Avionul ministrului britanic al Apărării, bruiat lângă granița Rusiei în timpul zborului din Estonia
Urmărește știrile Realitatea din Austria și pe Google News















