Rezultatele la Evaluarea Naţională vor fi afişate miercuri

Rezultatele la Evaluarea Naţională vor fi afişate miercuri
Rezultatele finale, după rezolvarea contestaţiilor, vor fi afişate pe 4 iulie
Rezultatele la Evaluarea Naţională vor fi afişate miercuri, 28 iunie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
Rezultatele la Evaluarea Naţională vor fi afişate miercuri, 28 iunie, până la ora 14,00, în centrele de examen și pe evaluare.edu.ro.
Contestaţiile vor putea fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice tot miercuri, în intervalul orar 16,00 – 19,00, şi joi, în intervalul orar 8,00 – 12,00, transmite Agerpres.
„Candidaţii care depun/transmit contestaţiile completează, semnează şi depun/transmit şi o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Documentele sunt semnate şi de părinţii/reprezentanţii legali ai candidaţilor minori„, a precizat Ministerul Educaţiei.
Rezultatele finale, după rezolvarea contestaţiilor, vor fi afişate pe 4 iulie.
Rezultatele vor fi comunicate anonimizat, prin coduri individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor, atât în centrele de examen, cât şi pe internet, respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale.
Codurile individuale au fost distribuite candidaţilor, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută.
Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, este media generală la Evaluarea Naţională calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obţinute la fiecare probă.
Citește și:
- 18:47 - Scandal uriaș la AJVPS Vâlcea. Acuzații de abuzuri, intimidări, braconaj, sclavagism și afaceri cu hrana animalelor - DOCUMENTE
- 22:10 - Călin Georgescu, mesaj puternic de Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor: „După jertfă urmează biruința. După Cruce urmează Învierea”
- 18:48 - A fost găsit trupul Simonei, a doua româncă prinsă sub dărâmăturile unui bloc din Germania
- 15:10 - Tragedie în Germania: MAE confirmă decesul uneia dintre româncele date dispărute în urma prăbușirii blocului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Austria și pe Google News














