Nicolae Ciucă, vești bune pentru toți beneficiarii de carduri de alimente și vouchere pentru energie

Nicolae Ciucă, vești bune pentru toți beneficiarii de carduri de alimente și vouchere pentru energie
Ambele măsuri de ajutor de la stat ar putea fi extinse și susținute din bani europeni
Vești bune pentru românii care beneficiază de cardurile pentru alimente dar și de voucherele pentru încălzire.
Potrivit liderului PNL, Nicolae Ciucă, ambele măsuri de ajutor de la stat ar putea fi extinse și susținute din bani europeni.
”Ajutorul de 50 de euro pentru alimente ar putea fi continuat și după luna iunie. Există unele capitole de fonduri europene la care le-am putea încadra pentru a fi finanțate, iar restul banilor să fie dați de la bugetul de stat.
Sumele din ajutorul de încălzire dat în 2023 (cele doua transe de cate 700 de lei) și necheltuite de beneficiari până la sfârșitul anului ar putea fi cheltuite și în 2024”, a explicat Nicolae Ciucă.
Și Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunțat, joi, că perioada de valabilitate a cardurilor de energie va fi prelungită.
”O veste bună pentru cei aproximativ 2 milioane de beneficiari ai voucherelor pentru energie:
Valabilitatea cardurilor de energie se va prelungi până la data de 31 martie 2024 astfel încât gospodăriile vulnerabile să aibă resursele necesare pentru a trece cu bine și peste iarna care începe.
În urma discuțiilor cu reprezentanții Comisiei Europene am obtinut acordul prelungirii valabilității cardurilor de energie de la 31 decembrie 2023 la 31 martie 2024.
În acest sens, în aceste zile, inițiem demersurile de modificare a legislației naționale pentru ca acest acord să fie rapid implementat.
Compensarea prețurilor la energie este o măsură importantă prin care asigurăm sprijin familiilor vulnerabile și ne menținem angajamentele luate, așa cum e normal”, a scris ministrul.
Citește și:
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
Urmărește știrile Realitatea din Austria și pe Google News










