BNR lansează moneda de 10 lei

BNR lansează moneda de 10 lei
Moneda va avea tema 100 de ani de la înfiinţarea Muzeului Militar Naţional "Regele Ferdinand I"
BNR anunță lansarea monedei cu valoarea de 10 lei.
Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic, începând cu data de 7 decembrie 2023, o monedă din argint cu tema 100 de ani de la înfiinţarea Muzeului Militar Naţional "Regele Ferdinand I".
Potrivit unui comunicat al băncii centrale, aversul monedei redă partea centrală a clădirii Muzeului Militar Naţional "Regele Ferdinand I" din Bucureşti, inscripţia "ROMANIA" în arc de cerc, stema României, valoarea nominală "10 LEI" şi anul de emisiune "2023".
Reversul monedei prezintă primul sediu al Muzeului Militar Naţional (Palatul Artelor din Bucureşti), portretul Regelui Ferdinand I şi inscripţiile "MUZEUL MILITAR NATIONAL", "REGELE FERDINAND I" şi "100 ANI".
Monedele din argint vor fi ambalate în capsule de metacrilat transparent şi vor fi însoţite de broşuri de prezentare şi certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese. Preţul de vânzare pentru moneda din argint este 490,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broşura de prezentare şi certificatul de autenticitate.
Monedele din argint cu tema 100 de ani de la înfiinţarea Muzeului Militar Naţional "Regele Ferdinand I" au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
Citește și:
- 21:42 - Israelul și SUA au atacat Iranul. Ayatollahul Khamenei a fost ucis, iar trupul său a fost recuperat – SURSE israeliene
- 20:24 - Orientul Mijlociu în pragul escaladării: Israel și Statele Unite au atacat Iranul, spații aeriene închise și zboruri anulate
- 19:49 - Iranul a închis Strâmtoarea Ormuz, prin care trece până la 30% din petrolul mondial
- 12:03 - Premierul Netanyahu, mesaj ferm după atacurile asupra Iranului: Acest regim terorist ucigaş nu trebuie să fie înarmat cu arme nucleare. Îi mulțumesc marelui nostru prieten, Donald Trump - VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Austria și pe Google News











