Au apărut primele imagini cu cel mai așteptat serial din 2023. Când va fi lansat ultimul sezon din The Crown

Au apărut primele imagini cu cel mai așteptat serial din 2023. Când va fi lansat ultimul sezon din The Crown
Au apărut primele imagini cu cel mai așteptat serial din 2023. Când va fi lansat ultimul sezon din The Crown
Serialul „The Crown” este o dramatizare fictivă inspirată din evenimentele istorice, care spune povestea reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, prezentând evenimentele politice şi personale de o mare importanță care i-au influențat domnia.
Scenariul serialului este scris de Peter Morgan, iar producători executivi sunt Peter Morgan, Suzanne Mackie, Andy Harries, Stephen Daldry, Matthew Byam Shaw şi Robert Fox.
Românii vor putea urmării ultimul sezon din producția „The Crown” în perioada imediat următoare. Serialul inspirat din istoria recentă a Casei Regale a Marii Britanii aduce pe micile ecrane zece noi episoade, fiecare a câte 60 de minute. Episoadele sunt organizate în două parţi, acoperind evenimente din perioada 1997-2005, când Prim Ministru era Tony Blair.
Ultimul sezon al serialului o să poată să fie urmărit începând cu data de 16 noiembrie, atunci când o să apară și primele patru episoade. Următoarele șase episoade o să fie disponibile pe Netflix începând cu data de 14 decembrie. Așa cum era de așteptat, în centrul atenției și al evenimentelor este Regina Elisabeta a II-a, la fel ca în sezoanele trecute.
În noul sezon The Crown, Regina este interpretată de actriţa Imelda Staunton, iar soţul ei, Prinţul Philip, este interpretat de actorul Jonathan Pryce. De asemenea, în rolul Prințesei Diana a intrat actriţa Elizabeth Debicki, iar Prinţul Charles este jucat de actorul Dominic West. În alte roluri sunt actorii Lesley Manville (Priţesa Margareta), Salim Daw (Mohamed Al Fayed), Khalid Abdalla (Dodi Al-Fayed). Mai mult, lista actorilor este completată de noi actori talentați: Rufus Kampa şi Fflyn Edwards – care vor interpreta în prima parte rolurile prinților William, respectiv Harry. Debutează în serie, de asemenea, şi actriţa Meg Bellamy, în rolul lui Kate Middleton.
Sursa: Tabu.RO
Citește și:
- 14:44 - Alessio, un tânăr român din Italia, a murit după ce a căzut într-un pârâu de Paștele Catolic. Ce i-a spus mama acestuia înainte de a ieși din casă: „Dragostea mea...”
- 14:41 - Alertă cibernetică: rețea de spionaj a Rusiei, destructurată de FBI și cu ajutorul SRI. Nicușor Dan: „Continuă războiul hibrid”
- 14:38 - George Simion, la ieșirea din sediul CNA: „S-au făcut plățile, emisia trebuie să continue”
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
Urmărește știrile Realitatea din Austria și pe Google News











