Ungaria a anunţat vineri că va achiziţiona patru avioane de luptă de la Suedia, afişând o dorinţă de cooperare militară întărită, cu trei zile înainte de votul prevăzut în parlament pentru a permite acestei ţări nordice să adere la NATO.

 

Prim-ministrul ungar Viktor Orban, ultimul care barează calea Suediei către Alianţa Nord-Atlantică, a dezvăluit acest contract cu ocazia vizitei foarte aşteptate a omologului său suedez la Budapesta, informează AFP, citată de Agepres.

“Astăzi, am încheiat un acord pentru a adăuga patru avioane la flota noastră de avioane bombardiere Gripen a forţelor de apărare ungare”, alături de cele 14 deja exploatate în leasing, a declarat Viktor Orban într-o conferinţă de presă.

Liderul naţionalist al Ungariei a salutat o “etapă importantă a unui lung proces (…) pentru reconstruirea încrederii”.

“Conversaţia a fost constructivă”, a estimat la rândul său prim-ministrul suedez Ulf Kristersson (foto, stânga). “Nu suntem de acord asupra tuturor problemelor, dar suntem de acord să conlucrăm mai activ atunci când avem un teren de înţelegere”, a adăugat el.

Mai devreme în timpul zilei de vineri, Viktor Orban, care a alimentat luni de zile incertitudinea, a confirmat că Parlamentul Ungariei “îşi va da luni acordul final pentru tratatul” de aderare al Suediei la NATO.

Candidată din primăvara lui 2022, Suedia a avut un drum spre NATO mult mai anevoios decât era prevăzut.

Ungaria a întors spatele Americii

Pentru a ocoli obstacolul ungar, guvernul suedez a trebuit să facă un gest şi să răspundă invitaţiei lansate în ianuarie de Viktor Orban, pentru a reînnoda legăturile, însă fără “negocieri” sau “exigenţe” asupra dosarului NATO, a precizat Stockholmul înainte.

Orban, care se remarcă în cadrul UE ca singurul care a menţinut relaţii bilaterale strânse cu Kremlinul, şi-a dat de mai multă vreme acordul de principiu pentru candidatura suedeză, însă tărăgăna lucrurile.

Fragilizat de un scandal politic intern şi forţat în cadrul Uniunii Europene să se arate mai conciliant faţă de Ucraina, Orban se află de asemenea sub presiunea aliaţilor săi pentru a lăsa în final Suedia să beneficieze de acordul de apărare.

O delegaţie bipartizană de senatori americani în vizită la Budapesta, în urmă cu câteva zile, a îndemnat Ungaria să-şi îndeplinească angajamentele. Guvernul a refuzat să o primească.

Viktor Orban a denunţat de mai multe ori atitudinea de “denigrare” a Suediei la adresa guvernului său, care este acuzat de derivă autoritară. Aceste îngrijorări cu privire la statul de drept şi corupţie au determinat Bruxellesul să îngheţe miliarde de euro din fondurile pentru Budapesta.

Ungaria a promis că nu va fi ultima ţară ce va da undă verde, însă în final ea a fost devansată de Parlamentul Turciei, care a aprobat în ianuarie aderarea Suediei la NATO, după 20 de luni de negocieri.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentLovitură pentru Klaus Iohannis: Germania nu-l susține pentru funcția de secretar general NATO
Articolul următorReuniune la Paris, privind sprijinul faţă de Ucraina, convocată de președintele Franței