Preşedintele american Joe Biden evocă eventuale riscuri ale inteligenţei artificiale (IA), care se dezvoltă foarte rapid, la o reuniune cu consilieri, relatează AFP.

Întrebat de către jurnalişti marţi despre pericolul pe care-l poate reprezenta inteligenţa artificială, Joe Biden a răspuns că ”rămâne de văzut. Ar putea exista”.

Această tehnologie ar putea ajuta la înfruntarea unor ”provocări foarte grave, ca bolile şi schimbările climatice”, le-a spus preşedintele democrat experţilor Consiliului Casei Albe în Ştiinţă şi Tehnologie.

Însă ea reprezintă ”potenţiale riscuri la adresa societăţii noastre, economiei noastre şi securităţii noastre naţionale”, a estimat el.

”După mine, întreprinderile tech trebnuie să se asigure că produsele lor sunt sigure”, a subliniat Joe Biden.

”Fără garanţii, vedem care sunt consecinţele în domeniul sănătăţii mentale şi imaginii de sine”, a continuat el.

Reţelele de socializare sunt acuzate cu regularitate de faptul că dăunează sănătăţii mentale a celor mai tineri utilizatori ai lor şi îi fac să se compare cu imagini perfecte care inundă aceste platforme.

Preşedintele american a cerut din nou Congresului să impună ”limite stricte” în privinţa datelor personale colectate de către grupuri în domeniul tehnologiei şi să interzică publicitatea ţintită care-i vizează pe copii.

Întreprinderile americane se află în vârful sectorului înfloritor al inteligenţie americane.

La sfârşitul lui martie, Elon Musk şi sute de experţi au îndemnat la o ”pauză” de şase luni în cercetarea inteligenţei artificiale.

Într-o scrisoare deschisă, ei evocă ”riscuri majore la adresa omenirii”.

 

Sursa: Adevarul Zilei

Articolul precedentFinlanda a devenit membru NATO
Articolul următorToate decolările de pe aeroportul din Berlin, ANULATE din cauza unei greve