Milionarii britanici Andrew și Tristan Tate scapă de arest. Ei vor fi cercetați începând de azi sub măsura controlului judiciar.
Magistrații de la Curtea de Apel București au luat astăzi decizia de a îi plasa pe frații Andrew și Tristan Tate sub control judiciar, ușurându-le astfel situația. Până la această decizie controversată, frații milionari erau sub arest la domiciliu. Decizia a fost luată pe o perioadă de 60 zile, de la 04 august 2023 până la 02 octombrie 2023, inclusiv.
De acum încolo, frații Tate vor merge la secția de poliție să dea cu subsemnatul o dată sau de două ori pe săptămână. Nu sunt alte restricții impuse, înafară de aceea de a părăsi țara și cel mult localitatea de domiciliu, fără încuviințarea poliției.
Decizia Instaței:
Încheierea nr. 428/CP
– În temeiul art. 425 ind. 1 alin.7 pct.2 lit. a raportat la art.205 Cod de procedură penală admite contestaţiile formulate inculpaţii Tate III Emory Andrew, Tate Tristian, Radu Luana Alexandra şi Naghel Georgiana-Manuela împotriva încheierii din data de 18.07.2023 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bucureşti, Secţia I penală, pronuntate în dosarul nr. 18906/3/2023/a1.2.
Desfiinţează încheierea contestată şi rejudecând: În temeiul art. 348 Cod de procedură penală cu referire la art. 207 Cod de procedură penală constată legalitatea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpaţii Tate III Emory Andrew, Tate Tristian, Radu Luana Alexandra şi Naghel Georgiana-Manuela.
În temeiul art. 242 alin. 2 Cod de procedură penală cu referire la art.211 şi urm Cod de procedură penală, înlocuieste măsura arestului la domiciliu a inculpaţilor Tate III Emory Andrew, Tate Tristian, Radu Luana Alexandra şi Naghel Georgiana-Manuela cu măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 zile, de la 04 august 2023 până la 02 octombrie 2023, inclusiv.
În temeiul art.215 alin.1 Cod de procedură penală, inculpaţii Tate III Emory Andrew, Tate Tristian, Radu Luana Alexandra şi Naghel Georgiana-Manuela trebuie să respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi;
b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;
c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea lor, respectiv secţia de poliţie din circumscripţia teritorială a locuinţelor inculpaţilor, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi.
În temeiul art.215 alin.2 Cod de procedură penală, impune inculpaţilor Tate III Emory Andrew, Tate Tristian, Radu Luana Alexandra şi Naghel Georgiana-Manuela ca, pe durata măsurii controlului judiciar, să respecte următoarele obligaţii:
a) să nu depăşească limita teritorială a judeţului Ilfov şi a Municipiului Bucureşti, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată;
b) inculpatele Radu Luana Alexandra şi Naghel Georgiana-Manuela să nu se apropie una de cealaltă şi nici de inculpaţii Tate III Emory Andrew şi Tate Tristian, aceşti din urmă inculpaţi pot să se apropie între ei dar nu se pot apropia de coinculpatele Radu Luana Alexandra şi Naghel Georgiana-Manuela;
Toţi cei patru inculpaţi să nu apropie de martorii propuşi prin rechizitoriu: Andrei Ştefania Alexandra, Obuzic Vlad Cristian, Anghel Beatrice Gabriela, Pencov Iasmina Valentina, Aldea Maria-Alexandra, Tudor Ana – Maria, Lelias Luke Stephan, Dumitrache Alexandra Milena, Chivu Alexandra şi Paraschivoiu Florin – Robert;
Să nu apropie de persoanele vătămate/părţile civile: Gabbey Emma Aida, Untilă Aliona, Bourne Christiana, Pîrvan Corina Diana sau de membrii familiilor persoanelor vătămate sau părţilor civile, să nu comunice cu aceste persoane, direct sau indirect, pe nicio cale;
c) să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele lor de existenţă;
d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În temeiul art.215 alin.3 Cod de procedură penală, atrage atenţia inculpaţilor Tate III Emory Andrew, Tate Tristian, Radu Luana Alexandra şi Naghel Georgiana-Manuela că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. În temeiul art.215 alin.4 Cod de procedură penală supravegherea respectării de către inculpaţii Tate III Emory Andrew, Tate Tristian, Radu Luana Alexandra şi Naghel Georgiana-Manuela a obligaţiilor care le revin pe durata controlului judiciar se realizează de către secţia de poliţie din circumscrip?ia teritorială a locuinţei fiecărui inculpat. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Onorariul interpretului de limbă engleză, în echivalentul a şase ore, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Prezenta încheiere se traduce în limba engleză. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 04.08.2023.
Sursa: Realitatea din Justitie