Protestele fermierilor din Franța iau amploare, iar Guvernul a decis să scoată blindatele pe străzi. Deși până acum manifestațiile au fost pașnice, apar și confruntări violente cu polițiștii. 18 persoane au fost arestate, iar în toată țara au fost blocate peste 100 de drumuri. 

Tensiunile dintre protestatari și autoritățile franceze ating cote maxime. Guvernul a trimis blindatele pentru a-i împiedica pe fermieri să intre în cea mai mare piață en-gros din lume. Polițiștii au arestat acolo 18 persoane care veniseră cu tractoarele.

Guvernanții spun că nu-i vor împiedica pe protestatari să blocheze autostrăzile, dar anunță că nu vor fi la fel de toleranți cu încercările lor de a bloca aeroporturile sau marile orașe.

Ministrul de Interne spune că polițiștii au fost instruiți să nu folosească violența, dar că vor proteja obiectivele strategice. Între 200 și 300 de tractoare au fost ținute la distanță de Paris cu ajutorul vehiculelor blindate. Fermierii promit să nu cedeze, însă, cu ușurință. 

Pentru a evita filtrele poliției, tractoarele au ieșit de pe carosabil și au mers pe câmpuri. Oamenii sunt nemulțumiți de taxele mari, concurența neloială și de prevederile din Pactul Verde european.

Spre deosebire de protestatarii din România, francezii au obținut deja mai multe concesii importante. Guvernul a renunțat la reducerea subvențiilor la motorină, iar pentru producătorii de vin s-au deblocat ajutoare de 230 de milioane de euro. 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentDocument obligatoriu pentru toți DASCĂLII. Trebuie depus de la 1 februarie
Articolul următorCozmin Gușă: George Simion în România e ca Trump în Statele Unite. Îi bate pe Ciucă și pe Ciolacu în turul 2