Spania se confruntă din nou începând de luni cu temperaturi extreme care pot ajunge până la 44 de grade Celsius, la doar două săptămâni după un episod similar, a anunţat agenţia spaniolă de meteorologie (Aemet), potrivit Agerpres.
“Căldura va fi foarte intensă luni şi marţi în cea mai mare parte a peninsulei şi în arhipelagul Baleare. Se vor depăşi 38 sau 40 de grade Celsius în zone extinse ale ţării, ba chiar 42 sau 44 de grade Celsius în unele zone din Andaluzia (sud) şi din Aragon (nord-est)”, a declarat Ruben del Campo, purtător de cuvânt al Aemet, într-un mesaj transmis presei.
Potrivit citirilor Aemet, temperaturile au rămas extrem de ridicate în cursul nopţii de duminică spre luni. Temperatura era de 33,1 grade Celsius la miezul nopţii (22:00 GMT) în oraşul Osuna, din provincia Sevilla (sud).
Ţară aflată în prima linie a încălzirii globale în Europa, Spania este obişnuită cu temperaturile caniculare, în special în sudul ţării, însă în ultimii ani s-a confruntat cu o multiplicare şi o intensificare a valurilor de căldură, potrivit oamenilor de ştiinţă.
Un episod de căldură puternică a fost înregistrat în urmă cu două săptămâni, iar un altul la sfârşitul lunii aprilie, care a stabilit un record absolut de temperatură pentru o lună de aprilie în Spania continentală, cu temperaturi de 38,8 grade Celsius, un nivel demn de luna iulie.
Potrivit datelor oficiale, temperaturile record din vara trecută au cauzat direct moartea a peste 350 de persoane şi au contribuit la o creştere cu 20% a numărului de decese între mai şi august.