Departamentul pentru Românii de Pretutindeni anunță deschiderea procesului de selecție a asociațiilor, fundațiilor și a altor organizații nonguvernamentale în vederea derulării Programului Susținerea educației în limba română în Ucraina, incluzând 3 componente:

(1) acordare de burse elevilor etnici români înscriși în clasele I-VIII în școlile din Ucraina cu predare în limba română ca limbă maternă sau cu predarea unor materii în limba română, în anul școlar 2022-2023, cuantumul bursei fiind de 2.000 de lei/elev;

(2) acordarea de sprijin financiar către cadrele didactice care predau limba română sau în limba română la toate nivelurile de învățământ public, în anul școlar 2023-2024, cuantumul sprijinului fiind de 2.000 de lei/cadru didactic;

(3) acordare de burse studenților care urmează cursurile catedrelor/lectoratelor de limba română de la centrele universitare/institutele pedagogice din Cernăuți, Ismail și Ujgorod în anul școlar 2022-2023, cuantumul bursei fiind de 2.000 de lei/student.

Sunt eligibile pentru a participa la procesul de selecție toate asociațiile, fundațiile sau organizațiile nonguvernamentale care aparțin etnicilor români din Ucraina și au ca obiect de activitate păstrarea, promovarea identității lingvistice și culturale, cu sediul (principal sau secundar) în regiuni din Ucraina în care trăiesc comunități de români.

Asociațiile, fundațiile sau organizațiile nonguvernamentale trebuie să fie înregistrate atât din punct de vedere legal, cât și fiscal în Ucraina și să demonstreze că au capacitatea de a desfășura în bune condiții procesul de selecție a beneficiarilor.

Asociațiile, fundațiile sau organizațiile nonguvernamentale pot aplica pentru o componentă, două sau toate cele trei componente ale Programului.

„Mă simt foarte apropiat de comunitatea istorică a românilor din Ucraina, oameni greu încercați în ultimul timp, care au nevoie de tot sprijinul nostru, al celor din țară. În această serie de eforturi se înscrie și programul DRP de acordare de burse de studiu și ajutor financiar pentru elevii, studenții și cadrele didactice care folosesc limba română ca limbă de studiu și predare. Știu că acești frați români au nevoie în acest moment de susținere și voi face tot ce îmi stă în putință să îi ajut să mențină o comunitate unită și să își păstreze identitatea românească.” a transmis Gheorghe Cârciu, secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, pe pagina sa de Facebook.

Selecția asociațiilor, fundațiilor sau organizațiilor nonguvernamentale se va face de către o comisie organizată la nivelul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Asociațiile, fundațiile sau organizațiile nonguvernamentale selectate vor încheia un contract cu Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în condițiile Legii nr. 321/2006 privind regimul acordării finanțărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acțiunile privind sprijinirea activității românilor de pretutindeni și a organizațiilor reprezentative ale acestora, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Mai multe detalii privind documentele necesare și procedura de selecție sunt disponibile pe site-ul DRP, aici: https://dprp.gov.ro/web/actualitate/anunt-privind-deschiderea-procesului-de-selectie-a-partenerilor-prin-intermediul-carora-se-vor-acorda-burse-de-studiu-elevilor-etnicilor-romani-cu-domiciliul-in-ucraina-sprijin-financiar-pentru-cadr/

”Liceul cu predare în limba română ”Alexandru Cioplea”, din localitatea Biserica Albă, Ucraina, are o viață nouă, dar același suflet românesc, după reabilitarea făcută cu un proiect cu finanțare nerambusarabilă al DRP, în valoare de peste 700 000 de lei!
Vorbim despre cea mai veche clădire din regiunea Transcarpatia, care se afla într-o stare avansată de degradare, înainte de renovare, punând sub semnul întrebării întregul proces de educație pentru cei 200 de elevi, din clasele 1-11, care învață aici în limba română.
Le urez mult spor la învățătură copiilor români care studiază aici și să nu își uite niciodată rădăcinile!” a precizat secretarul de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, Gheorghe Cârciu.
Articolul precedentTransfăgărășan și Transalpina rămân deschise și după 30 octombrie
Articolul următorMedicament nou pentru pacienţii cu depresii severe. Tratamentul costă 3.000 de euro pe lună