39,4% dintre participanții la un sondaj eJobs declară că nu sunt mulțumiți de salariul lor, în timp ce 49,8% spun că este ok, dar s-ar putea și mai bine. Doar 10,7% nu au niciun motiv de nemulțumire din acest punct de vedere, arată sondajul realizat în luna septembrie a acestui an, pe un eșantion de 1.389 de respondenți.
O eventuală renegociere salarială pare a fi o soluție pentru un procent destul de mic de angajați, în condițiile în care nu cred că ar putea veni cu argumente care să-i convingă pe manageri să acorde majorarea dorită. Astfel, 42% spun că, o discuție în acest sens, ar putea să le aducă un plus de maximum 10%, 37,7% cred că ar putea obține între 10% și 20%, iar 13,1% între 20% și 30%. 3,1% au încredere că o renegociere le-ar putea crește salariul cu 30% – 40%, 2% între 40% și 50% și 2,1% peste 50%.
„Mulți candidați se plâng de faptul că nu sunt buni negociatori ai propriilor salarii și că o astfel de discuție cu managerul lor le provoacă o stare accentuată de disconfort. Asta se întâmplă nu doar atunci când poartă discuția din poziția de angajat, ci și în fazele finale ale recrutării. De asta, spre exemplu, aproape jumătate dintre respondenți au spus că, de-a lungul carierei, cele mai multe majorări salariale le-au primit fără să le ceară. 35,3% le-au primit doar după ce le-au cerut, în timp ce pentru 16,6% este greu să facă o estimare”, declară Ana Călugăru, Head of Communications în cadrul eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România.
32,1% dintre respondenți se plâng de faptul că, deși încearcă să negocieze, rar li se întâmplă să obțină suma dorită. 20,9% recunosc că nu le place și nu se descurcă deloc să negocieze, de aceea acceptă mereu oferta propusă de angajator.
Mai puțin de o treime au încredere în ei înșiși că se descurcă foarte bine, de vreme ce aproape întotdeauna au reușit să obțină sumele dorite, în timp ce pentru 20,7% este greu să facă o evaluarea a capacităților de negociere pe care le au.
În plus, sondajul mai arată că 39,6% dintre participanți nu și-au mai negociat salariul de la angajare, în timp de 19,5% au făcut acest lucru la începutul anului.
Cei mai mulți dintre respondenți nu s-ar grăbi să accepte un nou job dacă oferta salarială nu ar fi de cel puțin 30% peste salariul actual – asta declară o treime dintre participanții la sondaj. 22,6% ar pleca în altă parte pentru cel puțin 20% și 14,3% pentru cel puțin 50% în plus. 12,2% nu ar face schimbarea pentru mai puțin de 40%, iar 10,2% și-ar da demisia doar dacă ar avea în față o ofertă dublă. Cei foarte nemulțumiți de jobul actual (11,2%) ar accepta și un salariu cu maximum 10% mai mare.
Sursa: g4media.ro