Situație incredibilă la Şcoala Gimnazială „Lucian Blaga”, din Satu Mare. 350 de copii din ciclul primar merg la cursuri într-un bloc de locuințe în care apartamentele au fost transformate în săli de clasă. În școala improvizată, există baie doar la parter, iar pentru a merge la orele de sport copiii sunt nevoiți să traverseze o stradă.
Aproximativ 350 de copii din ciclul primar înscrişi la Şcoala Gimnazială „Lucian Blaga”, din municipiul Satu Mare, merg la cursuri într-un bloc de locuinţe în care a fost amenajat un corp al unităţii de învăţământ.
Deputatul Adrian Cosma, care a făcut publice condiţiile în care învaţă elevii, arată că în blocul cu patru etaje există baie doar la parter, iar pentru a merge la orele de sport copiii sunt nevoiţi să traverseze o stradă.
În plus, ei nu pot ieşi din clădire în pauze, întrucât lângă bloc se află o piaţă.
Şcoala, care funcţionează într-un bloc de locuinţe, este situată în cartierul Micro 17 din Satu Mare.
„Primăria Satu Mare, primarul Gabor ar trebui să investească şi să fie atent la toate şcolile din municipiul Satu Mare. Zilele trecute vedeam că este anunţată finalizarea lucrărilor la şcoala Rakoczi Ferenc. A fost inaugurat un nou corp de clădire pentru elevii de acolo. Este un lucru foarte bun şi îmbucurător, însă administraţia locală ar trebui să se uite şi spre Şcoala Gimnazială Lucian Blaga din Micro 17. Copiii de la clasa zero până la clasa a patra învaţă aici, într-un apartament, deci clasele sunt în apartamente!”, a afirmat preşedintele PNL Satu Mare, Adrian Cozma.
Acesta a atras atenţia asupra linoleumului care acoperă podelele, a caloriferelor, a ferestrelor cu gratii, dar şi a faptului că tubul de scurgere a apelor pluviale de pe acoperiş este amplasat chiar lângă una dintre băncile elevilor, Cosma susţinând, în context, că „acest corp de clădire, în lumea noastră, modernă, nu ar mai trebui să existe”.