Sunt 15 zile de când fermierii și transportatorii au ieșit în straă. De mai bine de doua săptămâni, oamenii stau departe de familii si au ales sa protesteze, pentru ca le-a ajuns cuțitul la os. Îngrășămintele costă triplu, subvențiile sunt tot mai mici și ajung doar la marii bogătași.
Oamenii îndură gerul și spun că le e frică să se întoarcă acasă la copii pentru că nu ce au să le pună pe masă. “Mi-e rușine să cer pâine pe caiet la magazin”, se plânge un fermier cu bătături în palmă de la atâtă muncă. “Dar am muncit degeaba pentru că am dat grâul pe nimic și nu mi-am acoperit nici cheltuielile”, spune omul cu lacrimi în ochi. Este doar unul dintre românii care au ieșit în stradă pentru a cere ajutor de la stat.
“Să mergem să vedem ce cerem noi și ce ne rezolvă dânșii. Eu nu mă las manipulat pentru că eu mănânc cu o singură lingură”, a declarat un agricultor în vârstă de 83 de ani.
“Mă culc plângând, mă scol plângând că mi-e dor de copii, mi-e dor de nepoți. Mă, nu mai faceți circ, mă. Atâta ne umiliți și ne batjocoriți. Să plecăm, să ne lăsăm țara. Mă, uitați-vă în oglindă, mă. Coborâți-vă în realitatea, mă. Mi-o rămas părul în străinătate de dorul copiilor. De ce-s plătiți, mă? Să vin eu din Bistrița să fac ordine în minister. Păi nu vă este rușine, mă?”, a afirmat un fermier bistrițean.
Jurnaliștii Realitatea PLUS, emisiuni maraton de Ziua Unirii – Alexandra Păcuraru, 4 ore alături de protestatarii de la Afumați- LIVE TEXT
“Ne-au mărit aceste taxe în momentul în care seceta m-a lovit al treilea an la rând. Sacul meu s-a golit și sun nevoit să văd ce fac în viitor”, a spuns un alt agricultor.
“Ne-am bugetat, dar – repet – prin dialog vom închide. Dacă nu suntem în stare niciunii, ne dăm cu toții demisia, în frunte cu comisarul european”, a declarat, marți, premierul Marcel Ciolacu.
Sursa: Newsinn